Română

Grupul românesc pentru studiul valorilor sociale este constituit dintr-un grup de cercetători, sociologi, care îşi propun studierea valorilor sociale ale românilor. Suntem interesaţi de dinamica acestor valori (moduri în care gândesc oamenii) şi de compararea României cu alte ţări. Un text despre ce sunt valorile sociale este disponibil aici.

Grupul nostru este găzduit şi susţinut de către Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV). Istoria sa este strâns legată de colectarea în România a datelor din cadrul sondajelor valorilor: ICCV a realizat in 1993, 1999, 2005 si 2008 versiunea românească a EVS/WVS, cele mai vechi cercetări comparative din lume, realizate periodic în țările europene și la nivel mondial (vezi istoricul pentru mai multe detalii). 

În 1999, echipa a fost coordonată de Mălina Voicu, Cătălin Zamfir și Lucian Pop si i-a inclus pe Bogdan Voicu, Monica Șerban, Paula Tufiș, Claudiu Tufiș, Cosima Rughiniș, Ruxandra Noica, Maria Igna și Elena Gheorghiu.

În 2005 membrii grupului erau Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Raluca Popescu, Paula Tufiş, Claudiu Tufiş (toți din ICCV), Mircea Comşa (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj), Horaţiu Rusu (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu). Marian Vasile (ICCV) s-a adăugat grupului începând cu 2007. Monica Șerban (ICCV) revine în echipă începând cu 2007 pentru componenta legată de investigarea valorilor migranților romani. Andreea Constantin(Universitat zu Koln) devine parte integrală a echipei în 2011 (după colaborarea anterioară din 2008).

Membrii echipei au realizat un volum despre dinamica valorilor în România (Mălina Voicu, Bogdan Voicu, coordonatori. 2007. Valori ale romanilor: 1993-2006. O perspectiva sociologica, Editura Institutul European, Iaşi), exploatând şi datele culese în cadrul valului 2005-2006 al WVS.

Între 2008 și 2017, Mălina Voicu a făcut parte din echipa internaţională care coordonează proiectul European Values Survey.

Valul 2008-2009 al EVS a inclus toate cele 46 de ţări europene. Pentru România, colectarea datelor a avut loc în perioada aprilie-iunie 2008. Mulțumim celor 1489 de români de diferite vârste ți etnii care au răspuns operatorilor de teren trimiși în acest scop de către ICCV și MMT (MetroMedia Transilvania). Activităţile de colectare şi de analiză a datelor au beneficiat de suportul unui grant de cercetare destinat unui proiect mai larg (CNCSIS ID-56/2007). Una dintre componentele proiectului a vizat investigarea valorilor romanilor plecati in strainatate.

Rezultate ale cercetărilor noastre sunt difuzate către publicul larg prin seria de newsletters.

Echipa românească a colectat datele WVS 2010-2014 în toamna lui 2012, activitățile de teren fiind derulate din nou de către MMT. Activitatea echipei a fost susținută de un proiect de cercetare mai larg, finanțat prin grantul CNCS-UEFISCDI PN-II-ID-PCE-2011-3-0210 (MigVaSo). Echipa a fost completată cu aceasă ocazie cu Alexandra Deliu și Elena Tudor (ambele ICCV). O nouă serie de newsletters este difuzată către public, în timp ce publicațiile academice sunt numeroase.

2017/2018 prilejuiește un val comun EVS și WVS, realizat de echipa românească în componența: Bogdan Voicu, Claudiu Tufiș, Mircea Comșa, Marian Vasile, Monica Șerban, Alexandra Deliu, Elena Tudor, Dana Naghi, Denisa Diaconu (ultimele două ICCV). Echipa obține finanțare prin grantul RemOSM. Din nou, sunt colectate date de la români aflați în migrație. Un grup de colegi de la Universitatea de Vest din Timișoara, la inițiativa lui Laurențiu Târu colectează date cu o versiune redusă de chestinar de la elevi din zona de Vest a țării. Romulus Oprica (BrandBerry Research) și Ioana Ramia (Centre for Social Impact, Australia) se alătură echipei.